INVESTIGAȚIE RECORDER. Cum se transformă banii europeni în apă contaminată

Publicat pe 4 feb. 2020
În 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, una din condiții a fost racordarea întregii populații la rețele de canalizare și de apă potabilă. Pentru că în mediul rural infrastructura era aproape inexistentă, UE ne-a alocat și fonduri pentru a atinge acest obiectiv: din 2007 până în prezent am primit peste două miliarde de euro, fonduri comunitare nerambursabile. Banii au intrat în malaxorul instituțiilor românești, de la ministere până la primării și organisme de control, al căror efort comun ar fi trebuit să ne ducă satele în Europa civilizată. Rezultatele sunt, însă, mult sub nivelul fondurilor cheltuite. Recorder a pornit pe urma banilor. Într-o investigație începută în primăvara anului trecut, am reușit să deslușim mecanismele complicate în spatele cărora se ascunde un dezastru cu efecte incalculabile: bani europeni fraudați, rețele nefuncționale care pun în pericol viețile oamenilor și un stat complice la jefuirea propriilor cetățeni.
-------------------------------------------------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine/ sau aici www.patreon.com/recorder
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
site: www.recorder.ro
pagina noastră de Facebook myrecorder/
contul de Instagram recorder.ro

Comentarii

  • Această investigație n-ar fi fost posibilă fără contribuția donatorilor Recorder. Dacă vreți să ne susțineți, o puteți face aici: recorder.ro/sustine/

    • Ar fi interesant de verificat și în București, unde se construiește peste tot, mai ales în zonele de la marginea București, militari rez, popești, etc. Chiar și cele care zic ca sunt racordați la apa nova. Oare asa este? , oare de la țeava principala pana la bloc, totul rămâne instalat cum trebuie? Mai rămâne apa potabila?

    • Frate de ce nu sesizati DNA ???? PT CE PLM FACETI ACEST VIDEO DACA NU FACETI O RECLAMATIE SA NE ARATATI SI CA AU PLATIT ACESTI NENOROCITI !!Asteptam sa vedem ca faceti si ceva

    • este cea mai buna utilizare a banilor donati ! Felicitari !

  • Treziti-va romani! Nu trebuie sa acceptati asa ceva!

  • Ati putea face o investigatie de genul si legat de autostrazi, care se construiesc in slow motion.

  • Cum sa arati in starea aia ca primar? Cine plm ii aleg pe astia primari pe toti vacari astia analfabeti si cu gandul doar sa fure. Recorder mergeti in instanta cu aceste documentare.

  • Reportaj incredibil. As vrea sa vad acum niste plangeri penale din partea locuitorilor acelor comune la adresa primariilor. Niste procese deschise la CEDO pentru otravire si niste capete taiate din primarii. Si bani returnati.

  • Ce oameni prosti,beau apa pe care nici animalele nu o beau. Bă mai curata este apa in India Ne miram ca da bolile in noi.

  • Procurorii și politia dorm

  • Nici nu am curajul sa privesc reportajul ca m-am imbolnavit de nervi in ultimii 30 de ani! Dar am trei cuvinte pentru toti cei care vad acest mesaj: HAI LA VOT sa-i futem pe toti astia in mortii mamii lor! Iar imi creste tensiunea... dracu sa-i ia!

  • Unii ziceau ca hoții ăștia din PSD si nu numai , nu au cum sa fure din banii europeni , uite ca hoții ăștia care ne tot fura de 30 de ani au găsit soluția de a fura din banii europeni ... tara pl , atâta coruptie nu găsești numai in tarile din Africa , (chair au avut dreptate cine a zis ca Romania ii o țară din Africa) .... extraordinar

  • Cam asa se fura din banii europeni . 😒

  • 9:16 Si apa din Jiu ii mai curata ca aia

  • Ruşine să vă fie corupți analfabeți ce sânteți.

  • IARASI Condor Paduraru care facea si asfaltarea proasta a drumurilor PNDL?

  • Cati oameni analfabeti cu 4 clase ajung sa ocupe functii... Primarul de la Gangiova sigur are un handicap, retard mintal ceva.

  • Împușcații

  • toti sunt manjiti pana la ultimul...

  • Ce tari sunteți! Ăsta da jurnalism de calitate! Bravo vouă!!! Va urmarim cu drag din Germania!

  • Dacă îi rețeaua de apă făcută probabil prin PNDL îi normal ca sa se plătească racordarea ? Si prețul pentru racordare ... 850 de lei . Nu îi totuși puțin piperat ?

  • Va asteptam cu o astfel de investigatie si in comuna Stefan cel Mare, Calarasi, unde se bea rugina, nu apa.

  • Asa au piata la apa imbuteliata si corporatiilor le intra bani in cont.

  • ȚARA LUI PABLITO DE TELEORMAN...CEL MAI JEGOS TRÂNTOR!!!A SCOS SATUL DIN NÀMOL!!!

  • Ce sa faca Romanu cand a auzit ca pica bani din cer... fiind bani nemunciti doar atat au putut sa priceapa, prostia lor va fi platita scump de generatia viitoare "copii lor" Imagineaza-ti un context in care unu din profitorii astia ar spune ca a facut tot ce a putut pentru copii... prostia este absolut inredibila!

  • Recorder nr1

  • Ei stiu dar sunt nenorociti pentru ca au luat si ei bani primari

  • România tara tuturor posibilităților!

  • Aștia ar trebui judecati de Vlad Dracul! A mai ramas ceva lemn pentru tepe! Chiar nici o institutie a statului nu vede? Toti sunt orbi?

  • Doar proștii sau psd-iștii pot da dislike la acest reportaj. Din fericire nu-s prea multi.

  • Felicitari👌👌

  • NAHUI

  • Bhaaaa...pai asa il intrebi??? Baga mi as .... n ma sa de ordinar...banii sunt la el Acuma le as lua banii pina la a 3 generatie,nu i as baga n puscarie

  • Câtă hoție cruntă, e incredibil că se poate fura astfel pe față și nimeni nu face nimic... chiar așa rău am ajuns?!...

  • Bine ca am emigrat din România...

  • Deci respectele mele celor de la Recorder. Alex vreau sa iti spun ceva. Tu, Malin Bot si restu persoanelor care fac investigati ar trebui sa deschideti un post tv doar pentru voi, acolo sa aratati toate investigatiile facute de voi sa le poata vedea si persoanele care nu se uita pe youtube. Credema ca dupa 1 an de zile foarte foarte multe sar schimba in Romania. Daca ar fi sa faci acest post si sa incepi o strangere de fonduri eu as fi primul care ar face o donatie. La TV pot sa vada si cei mai in varsta ( cei care is cu PSD-UL ) si asa si-ar schimba si ei parerea. Sper sa vezi acest mesaj. Si cei care vad acest mesaj da-ti un LIKE la acest mesaj daca ati dona pentru un post TV unde sa fie difuzate doar investigati de acest gen. Sunt foarte curios cati sustinatori ar avea Alex.

  • Respect echipei recorder. Bătaie de joc , au buzunarele pline de bani , ce rost are sa se m-ai faca ceva pentru cetățeni 😒😒😒

  • Pai d' asta suntem aici ba băieți,fiindcă nimeni nu plătește pt FURT cu acte...aia sunt tot în funcție acolo😒.Daca se da lege pt recuperarea prejudiciului și confiscarea averilor,nu mai face unu .

  • Au fost prea multe fonduri si le-a bagat cacao la pompa

  • dani mocanu are 20 mil vizualizari si ceva ce ar trebui sa fie un interes are nici 1 mil.

  • Ce burta si gura mare are vicele , astia sunt barosanii satului. Saraci fara scoala , fara educatie de la parinti , avorturi nereusite care au prins viata . Asta sunteti toti bai hotilor . chinuiti milioane de oameni .

  • Personal, de cate ori vad ca cineva, oficialitail UE sau de oriunde, isi face griji in legatura cu ceva legat de "calitatea" viteii romanului imi fac griji serioase si stiu ca situatia estse exact pe dos. Sigur si demonstrat. Stim noi mai bine decum sa traim ...doar sa frim lasati in liniste.

  • HOTI PESTE TOT IN ROMANIA NOASTRĂ PUSCARIE PE VIATA LA TOTI SI CONFISCAREA AVERILOR

  • 37:48

  • chiar si cu echipamentele alea apa n ar trebui sa fie atat de contaminata... altfel niste hoti... care ar trebui sa plateasca pt ce au facut... iar dincolo de astea... e trist... oricum nu e un sistem bun, nu ar trebui sa ne contaminam ca sa ne decontaminam, sa ne otravim asa...si gresit e ca un jurnalist trebuie sa ajunga sa faca asa ceva, in loc de politia, ca s in mod evident dosare usoare pe linie... bravo pt investigatie!

  • Va multumim

  • De furie ...... cuprins...... inca o data.... RAMAN MASCA !

  • la puscarie cu ei

  • Imi place ca aveti sange in coaie si ii luati la intrebari pana se pierd! Respect!

  • Va multumesc pt acest reportaj si va declar cu mana pe inima ca am plans la sfarsit cand am vazut cum a ajuns tara asta.

  • Acest băiat ar trebuii sa candideze ca primar... Esti un om excepțional!

  • Va dau un subiect in derulare, legat de apa potabila. In comuna Tartasesti, strada Mircea cel Batran, jud. Dambovita, a inceput instalarea distributiei cu fonduri Europene! Lucrarea se face in ritm intens, fara respectarea normelor tehnice in vigoare, sub directa indrumare a primarului si viceprimarului din localitate, care tin locul dirigintelui de santier si al sefilor firmei din Bacau! Ieri primarele pesedist a vrut sa-mi ia telefonul pentru a nu filma ceea ce se intampla pe strada! In aceeasi zi, o portiune de conducta a fost ingropata. In aceeasi zi s-a sapat, s-a instalat conducta si a fost acoperita cu pamant, desi normele tehnice spun ca se acoperă integral dupa cce a fost receptionata, si s-a tasat pamantul cu roata de la escavator! Am trimis o sesizare si la ministerul fondurilor europene si la min lucr publice si d-lui Orban. Daca sunteti interesati va pot pune la dispozitie cateva filmari.

  • Scoasă armata și făcut curat cu mitraliera

  • Futui in gură de bandiți 😡😡😡😡

  • A mai iesit la iveala o hotie. Respect si multumiri realizatorilor pentru acest reportaj foarte bine realizat. Iata, deci, adevarata realitate din Romania si nu cea pe care ne-o servesc demnitarii si porcii din politica. Cel mai bun reportaj si cea mai frapanta investigatie jurnalistica din ultimii 5 ani. Bravo!

  • So luat vro masura

  • Incredibil!! Cât de inconștienți sunt încât prin batjocora lor, otrăvesc pur și simplu oamenii!

  • Ar trebui cercetati pt evaziune fiscala, dezinformare si inselaciune

  • pacat ca nu se aplica pedeapsa cu moartea ptr criminali care au facut magariile astea.

  • De asta românia este cum este ultima găină din europa din cauza la hoți care fac lucrari de 2 lei și intră în buzunarele lor miliarde fac pușcărie un an doi și rămân bogați toată viața lor și un om care fură în valoare de un leu face pușcărie de la 2 la 7 ani,80 la sută din românia sun hoți așa că nu se realizează niciodată.

  • cel mai rau lucru care l-am observat in videoclip a fost ca scoala aia avea apa inbuteliata la dozator doar pentru cadrele didactice in timp ce copii erau nevoiti sa bea apa de la reteaua publica,asta rezulta ca primarul si scoala stia destul de bine ca apa din reteaua publica nu e tocmai potabila,degeaa vicele a spus ca copii beau apa de la dozator ca asta a fost o minciuna,trebuia intrebati copii! romania nu mai are dupa 2007 nici 5% din retelele de apa potabila deoarece sa facut o smecherie de catre autoritati!,pana in 2007 la retelele de apa potabila erau oameni care lasa robinetul sa curga continu,la noi in comuna erau 2-.3 robinete care le vedeai aproape in continul curgand lucru care nu lasa depunerea de reziduri si de oxizi pe tevi si permitea sa bei apa proaspata,nu apa care se bea la ora actuala!,faptul ca primariile sau smecherit au scumpit enorm de mult metru cub de apa si au obligat consumatori sa puna apometru nu a facut altceva decat chiar si acolo unde reteaua de apa a fost potabila oameni sa beie si sa consume apa nepotabila care stagneaza pe conducte care e plina de nitriti ,contine sulf contine rugina si contine si alte tipuri de oxizi sa nu m-ai spun ca odata ce apa nu e proaspata nu mai are nici nivelul ala de oxigen care al trebui sa il contina,poti veni in satele si comunele din piatra neamt sa iei niste analize de apa si iti garantez eu ca atunci cand se vor face analizele la unele retele de apa vei fi foarte socat!, in satul in care stau eu si nu numai s-au amplasat un tip de tevi acum mult timp care sunt din aliaj!,nu stiu ce fel de aliaj e ca nu rugineste desi contine fier dar in schimb oxideaza si acel oxid oameni il confunda cu calcarul,eu am bucati de tevi prin podul casei care au ramas bunicilor atunci cand sa facut reteaua,daca pun mana pe o bucata din aia de teava si dau pe fata s-au pe la ochi pur si simplu incepe sa ma piste si sa arda,sa nu mai spun ca dupa o zi s-au doua incepe sa mi se decojeasca pielea de pe maini in zonele in care ating cu teava,nu stiu ce fel de metale sa folosit la constructia tevilor insa stiu ca apa nu e chiar cum sustin alti,problema e ca cinestie cati oameni,din cate locuri au genul asta de conducte,la noi in sat sunt multi oameni bolnavi ,si multi au murit din cauza apei ,in comuna Borca,jud Neamt la fel sunt probleme grave dar nimeni nu lea observat ,la prima vedere apa pare a fi buna dar eu am urcat de multe ori in sus pe paraul de unde se extrage apa si ce crezi ca am observat?,raul e plin de azbdbest,pe drum printre pietre,pe malurile paraului si in parau e plin de azdbest, sa descoperit ca azdbestul e cel mai cancerigen material care exista la ora actuala in lume,problema e ca nu sunt aparate care sa depisteze azdbestul ! era sa uit ceva, stimati cetateni aveti grija ca jegurile care vau facut sa va montati apometre au facuto doar pentru a baga bani degeaba in buzunarele lor,apometrele nu masoara bine si se fac diverse erori cu care vi se unfla consumul de apa chiar si atunci cand nu consumati apa,si am sa explic pe scurt de ce spun asta,atunci cand furnizorul de apa opreste apa ca trebuie sa faca o reparatie,un racord sau din alte motive conducta de apa se va goli va lua aer si cand un consumator da drumul la apa la inceput pe robinet va veni doar aer cu o presiune foarte mare atunci palele din apometru vor prinde o viteza foarte mare la fel si apometrul,lucru care iti poate urca in cateva secunde consumul de pe apometru cu cativa metri cubi de apa desi tu ca consumator nu ai consumat acea apa,cine are apometru la indemana poate experimenta poate sa il ieie si sa sufle prin el si sa vada cu ce viteza se pune in miscare datorita presiuni de aer!

  • Doamne, cum se fură în România pentru a alimenta partidul mamut cu bani proveniți de la Stat, Român sau European. Se vede cu ochiul liber că unii dintre primari nici nu știu ce au semnat. Plus că, acel consultant (sau ce era) - cu BMW-ul ăla de OT - nici nu știa despre ce licitație faci referire, a făcut o față demnă de filmele cu proști, o' cu uimiți. Iarăși, acolo unde te-au dus să iei probe de la dozator, și ai întrebat de ce scrie "Accesul nepermis elevilor" (o' ce scria), s-au simțit transpirațiile care i-au încercat pe funcționarii chestionați. Furtul este la un nivel prea ridicat și cred, din păcate, că nu ne mai putem face bine sub nicio formă.

  • Romania e un rai pentru cei ce vor sa faca macel in masa si sa scape nepedepsiti...hexifarma,colectiv,apa potabila, sistemul de sanatate publica etc.